Se afișează postările cu eticheta spanac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spanac. Afișați toate postările

duminică, 29 iulie 2012

0 Pariosu’

De când se născuse, Pariosu’ juca la orice. De la cărţi pe bani, până la păcănele şi zdrăngănele. Ştiu că în clasa a 6-a l-a prins profa de română în maieu în clasă. Jucase poker pe dezbrăcate cu un coleg şi îl trişase ăla. Nu i-a făcut mare scandal, dar de atunci a început să prindă mersul cu trişatul.
Ba, printr-o întâmplare fericită intrase la Cazino în Constanţa. Şi printr-o întâmplare şi mai fericită câştigase o sumă bunicică.
A avut noroc c-a ştiut să se oprească la timp, a chemat un prieten cu maşina când juca ultima mână la poker, a luat banii şi s-a cărat.
Doi ani n-a mai trecut pe la litoralul nostru, să nu-l ia ăia pe sus.
Dar apele s-au liniştit.
Iar pasiunea lui, pariurile, nu!
Nu trişase niciodată, doar că sistemul lui era infailibil. Nu făcea nimic ilegal, doar că ghicea cărţile, fără să le numere. Cineva îi spusese că un om ca el se naşte o dată la 1000 de ani.
Dar ce, ăla de unde ştia, a trăit acum 1000 de ani ca să ştie, râdea Pariosu’ când vorbea cu prietenii.
De când cu internetul ăsta, omul stă acasă, lejer.
Mai are şi ceva întâlniri de afaceri, şi mai stă şi în costum. Dar în rest, e cu berea lângă el şi cu batonul de ciocolată.
La pizza face comandă, berea i-o aduce nevasta rece din frigider.
Are flăcăul 4 monitoare deschise, zici că e Bursa la el.

Pe primul are Meciuri Live, deoarece s-a dat pe meciurile de fotbal. De aici câştigă cel mai bine. Unde mai pui că şine şi cu Dinamo…
Pe al doilea are Fotbal Live, unde urmăreşte fotbalul în direct. A pierdut numărul meciurilor de fotbal urmărite, dar din spusele lui, se apropie de 3.000 de meciuri. Mare parte live. Şi altă parte pariate. Şi majoritatea câştigate…
Pe al treilea monitor are e-mailul tot timpul deschis, deoarece discută cu amicii despre pariuri, fotbal, bani, iar pe al patrulea monitor, de 3 zile stă să instaleze windowsul pe el.
Dar ce, are timp?
Pariosu’ dă lupte grele, pariază într-una. Câştigă, deoarece are un sistem şi la pariurile astea online. Mi l-a zis şi mie, dar l-am uitat…
Acum îmi dau seama de ce m-a îmbătat în ziua aia, că sistemul mergea, am câştigat şi eu…
De câteva luni nu l-am mai văzut la faţă. Acum 2 săptămâni avea idle pe messanger cam 1 lună. Când a venit a dat mail la toată lumea că s-a distrat de minune în Corfu cu nevasta. Acu abia ce mi-a zis că se pune să vadă Bayern Munich – Wolfsburg. Ştine cu Bayern. Evident, cine naiba a auzit de Wolfsburg? Adică Pariosu’. Ştie toate echipele posibile şi imposibile.
Când l.am întrebat de Viitorul care a jucat doar jumate de etapă, rupând toate echipele, mi-a zis toţi jucătorii, başca rezervele.
Am rămas uimit…

0 Cum să nu dansăm

Ca mine.
Nu am (prea) dansat niniodată.
Ştiu că eram mic, era muzică la TV şi mă bâţâiam p-acolo de nebun.
Mă vede mama şi mă întreabă dacă vreau să învăţ.
Am zis că da.
Big mistake!
Mă ia mama de mână şi începe dansul.
Alea 5 secunde cât a durat mi-a fost o ruşine totală. De atunci nu am vrut să aud de aşa ceva.
Mi-era ruşine, eu băiat mare (5 ani) să dansez cu mama! Era ceva de neconceput!
După un an mama a zis să încerce iar cu mine.
Şi m-a întrebat dacă aş vrea să iau nişte cursuri.
Am plâns două zile că vrea să mă dea la balet, ca toate fetele.
Degeaba încercau ei să îmi explice că una e baletul de fetiţe, alta este dansuri copii.
Nimic nu s-a prins de mine. Nu voiam în ruptul capului să aud de aşa ceva.
Pentru mine dansul în orice formă a lui era ceva EXCLUSIV pentru fete şi mai ales fetiţe. Iar eu eram ditamai flăcăul, mâine poipâine mă însuram, şi ai mei voiau să-mi distrugă viitorul făcându-mă balerină… Dumnezeule mare, NU!
Toată treaba asta cu fetiţe şi băieţei începuse de pe 3 ani. Când purtam spielhosen albastru şi săndăluţe.
De atunci nu suport sandalele. De peste 29 de ani!
Hai, pantaloni scurţi mai merge, dar spielhosen nu! Că doară nu-s Mickey Mouse!
- Ştii, dar săndăluţele sunt bărbăteşti, romanii aveau sandale, Iisus la fel.
- Da, acum 1800 de ani! Vleau pantofi, vleau adidaşi. Nu sandăluţe, că-s de fetiţe! mă plângeam într-una.
De unde să ştiu eu că pe vremea aia nu existau adidaşi şi pantofi pentru copii aşa mici, decât săndăluţe…
Până la urmă tot ce-am dansat a fost la nunta mea, dansul mirilor. Mi-am luat nevasta în braţe şi ne-am învârtit lent.
Dacă îmi dansează nevasta, şi acum mă intimidez şi mă roşesc.
 

HtSkill Copyright © 2011 - |- Template created by O Pregador - |- Powered by Blogger Templates